Silvia-Alexandra Bem este actriță și trainer teatral, absolventă a UNATC și masterandă în domeniul Pedagogiei teatrale. Interacționează cu copiii și adolescenții din 2019, sub îndrumarea Smarandei Caragea, iar de atunci a susținut ateliere atât în București, cât și în alte orașe din țară, pentru toate vârstele, lucrând și cu copii din medii defavorizate.
În lucrul cu copiii, cred că este foarte important să le ofer acestora un mediu sigur, unde pot explora lumea prin joacă. Jocul este cel care îi ajută pe cei mici, dar și pe cei mari, să își perfecționeze abilități înnăscute, mai mult sau mai puțin dezvoltate (imaginația, spontaneitatea, intuiția, memoria, libertatea de creație etc).. În cadrul atelierului de teatru nu există corect sau greșit, motiv pentru care gândirea creativă, implicarea, dar și învățarea diferențiată sunt elemente importante și valorificate.