Inițiere
Prima intrare în laboratorul actorului.
Te atrage lumea teatrului?
Ești cinefil, spectator curios, ai visat cândva să urci pe scenă sau poate numai gândul de a fi în lumina reflectoarelor te terifiază?
Oricare ar fi răspunsul, putem începe de aici.
Specta(C)tor la Comedie – Inițiere este un curs pentru adulții care vor să descopere actoria prin experiență directă.
Intri în laborator și încerci.
Actorul vine la lucru cu el însuși.
Corpul și mintea sunt primele lui instrumente.
Apoi vin vocea, atenția, imaginația, memoria, spontaneitatea, partenerul.
Textul vine mai târziu.
De aceea, înainte să construim personaje, ne antrenăm.
Lucrăm cu corpul și prezența. Încălzim vocea și antrenăm dicția. Ne jucăm cu atenția și viteza de reacție. Intrăm în improvizație și descoperim ce se întâmplă atunci când răspunsul trebuie găsit aici și acum.
Fiecare ediție este construită în jurul unei echipe de traineri constanți, cărora li se pot alătura actori și artiști invitați.
Și apoi apare textul.
Lucrăm cu texte dramatice, proză, poezie sau scene din filme, alese și în funcție de oamenii care formează grupa.
Același text poate trece prin doi oameni și poate deveni două scene complet diferite.
Pentru că fiecare dintre noi vine cu propriul corp, propria imaginație, propriile amintiri și propriul fel de a privi lumea.
Întâlnirea dintre toate acestea și text este locul din care începem să construim personajul.
Cum lucrăm?
Antrenament.
Corp. Voce. Atenție. Dicție. Imaginație. Prezență.
Improvizație.
Spontaneitate, reacție, ascultare, curajul de a intra în joc fără să știi dinainte ce urmează.
Text.
Citim, analizăm, încercăm. Căutăm situația, intenția, relația și personajul.
Partener.
Teatrul se face împreună. Învățăm să privim, să ascultăm și să răspundem celui din fața noastră.
Repetiție.
Încercăm. Schimbăm. Reluăm.
Repetăm. Repetăm. Repetăm.
Căutăm adevărul scenic.
Una dintre surprizele actoriei este că, pentru a juca un personaj, prefăcătoria nu prea ajută.
Căutăm momentul în care situația, textul, corpul, gândul și partenerul se întâlnesc și ceea ce se întâmplă pe scenă devine viu.
Uneori durează.
De asta repetăm.
Să fii altcineva. Pentru o vreme.
Actoria îți dă voie să încerci alte modalități de a gândi și de a reacționa.
Cum ar fi dacă personajul ar face o alegere pe care tu n-ai face-o?
Cum ar fi să împrumuți o trăsătură care nu îți seamănă?
Să intri într-o situație pe care n-ai trăit-o?
Pentru o vreme, poți fi altcineva.
Iar experiența asta poate flexibiliza felul în care te uiți la propria experiență și la lumea din jur.
Spectacolul e pretextul.
În edițiile construite până la scenă, textul devine personaj, grupul devine distribuție, iar repetițiile ajung în fața publicului.
Specta(C)torul schimbă locurile.
Acum el este pe scenă.
Iar în sală sunt cei care au venit să-i vadă povestea.
Următoarea ediție
O dată pe săptămână
Din 22 septembrie, marți, 19:00-21:00
Durată
16
Traineri
Smaranda Caragea
Invitați
[nume]
Loc
Teatrul de Comedie · Sala Nouă
Taxă
580 lei/lună
