Cursuri de Actorie pentru Copii și Adolescenți

Joaca e un lucru serios.

Copilăria este poate cel mai firesc moment pentru a descoperi prin joc.

Copiii observă, imită, inventează, schimbă regulile, devin personaje și construiesc lumi cu o ușurință pe care, mai târziu, începem să o uităm.

La CONTINUU folosim tocmai această disponibilitate.

Ne jucăm cu vocea, corpul, imaginația, poveștile și emoțiile. Intrăm în situații noi, împrumutăm personaje, lucrăm împreună și descoperim încercând.

Într-un atelier de actorie, fiecare încercare poate deschide un drum nou.


Creștem odată cu ei.

De la primul joc până la întâlnirea cu scena, construim experiența în funcție de vârsta, ritmul și disponibilitatea copiilor.

Adaptare · Grup · Încredere · Curaj · Coeziune · Colaborare · Relaționare · Expresivitate · Dicție · Expunere

La cei mici, totul începe cu acomodarea. Copilul descoperă spațiul, trainerii și grupul. Privește, încearcă și intră în joc în ritmul lui.

Pe măsură ce crește, jocul devine mai complex.

Apar poveștile. Personajele. Lucrul în doi și în grup. Improvizația. Textul. Introspecția. Construcția unei scene. Relația cu partenerul.

Și, treptat, apare publicul.


Fiecare vârstă are jocul ei.

Preșcolari · 4–6 ani

Joaca e pretextul.

Începem blând, cu acomodarea la spațiu, trainer și grup.

Copiii intră pentru început împreună cu părinții și, treptat, rămân cu noi.

Fiecare întâlnire începe în cerc: cum sunt astăzi, cum mă simt, ce vreau să împărtășesc? Aducem atenția către corp, către spațiu și către ceilalți, apoi intrăm în joc.

Prin exerciții de actorie antrenăm atenția, viteza de reacție, expresivitatea, corpul, vocea și dicția. Învățăm să fim împreună, să ne observăm și să ne facem loc unii altora.

Pe parcurs apar și primele experiențe de expunere individuală, construite cu răbdare și în ritmul fiecărui copil.

La finalul unor module, părinții sunt invitați la o reprezentație deschisă în care copiii împărtășesc jocuri și exerciții lucrate la curs.

Deocamdată nu-i spunem spectacol.

Experiența de a fi privit este suficientă.

50 min / întâlnire · module de 8–12 săptămâni · 75 lei / întâlnire · taxa se achită lunar

DESCOPERĂ CURSUL →


Clasele 0–1

Joaca începe să spună povești.

Păstrăm jocul în centrul întâlnirilor și începem să construim cu el.

Poveștile devin mai lungi, apar scenele în doi și în grup, personajele și situațiile.

Copiii încep să fie atenți și la partener: să-l asculte, să-i răspundă și să construiască ceva împreună cu el.

Introducem treptat exerciții de introspecție adaptate vârstei și continuăm să lucrăm cu atenția, corpul, vocea, dicția, spontaneitatea și relația cu grupul.

De trei ori pe an, ceea ce am lucrat împreună ajunge în fața unui public, în mici reprezentații de Crăciun, de Paște și la începutul verii.

Spectacolul e pretextul. Joaca și drumul până acolo sunt experiența.

60 min / întâlnire · module de 8–12 săptămâni · 85 lei / întâlnire · taxa se achită lunar

DESCOPERĂ CURSUL →


Clasele 2–4

De la joacă la personaj.

Poveștile cresc odată cu copiii.

Lucrăm cu scene și teme mai complexe, inspirate din filme, cărți și universuri pe care le cunosc și care îi atrag.

Apar personaje cu intenții, relații și povești, iar jocul începe să capete o construcție teatrală mai clară.

Copiii pornesc de la ceva ce cunosc foarte bine: ei înșiși.

Își caută personajele pornind de la propriul fel de a fi, de a gândi, de a vorbi și de a reacționa. Își găsesc pentru început confortul în roluri care le seamănă și, de acolo, încep să exploreze.

Cum ar reacționa personajul? Ce vrea? Cum vorbește? Cum se mișcă? Ce se întâmplă când întâlnește un alt personaj?

Lucrăm în doi și în grup, improvizăm și construim scene. Începem să descoperim că personajul se naște și din relația cu partenerul.

Joaca rămâne pretextul. Lumea în care ne jucăm devine mai mare.

[durată] · module de 8–12 săptămâni · [preț] · taxa se achită lunar

DESCOPERĂ CURSUL →


Gimnaziu

Începem să căutăm împreună.

La gimnaziu, vocea lor începe să conteze tot mai mult în construcția cursului.

Facem brainstorming. Punem pe masă teme, întrebări și lucruri care îi preocupă, îi provoacă sau îi fac curioși și alegem împreună ce vrem să explorăm.

Trainerii păstrează direcția și obiectivele, pun întrebări, propun exerciții și deschid drumuri.

Ei răspund, încearcă, aleg, reglează și construiesc mai departe.

Acordăm mai multă atenție mijloacelor de expresie — corp, voce, dicție, gest, ritm, prezență — și relației cu partenerul.

În scenă, ceea ce faci îl privește și pe celălalt.

Învățăm să vedem, să ascultăm, să răspundem și să avem grijă de spațiul pe care îl construim împreună.

Treptat, grupul începe să se responsabilizeze. Se observă. Se susține. Se reglează.

Noi punem întrebările. Ei caută răspunsurile.

Și uneori răspunsul apare chiar pe scenă.

[durată] · module de 8–12 săptămâni · [preț] · taxa se achită lunar

DESCOPERĂ CURSUL →


Liceu

Cum ar fi dacă…?

La liceu, căutarea merge mai adânc.

Creăm un spațiu sigur în care adolescenții pot veni așa cum sunt, cu energia, întrebările, emoțiile și preocupările lor.

Teatrul le oferă masca.

Personajul devine un spațiu în care poți încerca pentru o vreme un alt fel de a fi.

Cum ar fi dacă aș avea trăsătura asta?

Cum aș reacționa într-o situație pe care n-am mai trăit-o?

Ce se schimbă dacă personajul meu își permite lucruri pe care eu încă le caut?

Lucrăm cu corpul, vocea, improvizația, textul, personajul și partenerul de scenă.

E mai multă căutare. Mai multă introspecție. Mai multă analiză. Mai multă relaționare.

Prin joc și prin lucrul în grup, adolescenții își pot observa aptitudinile, nevoile și felul în care intră în relație cu ceilalți.

Grupul devine un loc de întâlnire, de oglindire și de susținere.

Iar personajul ne permite să plecăm de la ceea ce cunoaștem și să ne aventurăm către ceea ce încă nu știm despre noi.

Masca e pretextul.

[durată] · module de 8–12 săptămâni · [preț] · taxa se achită lunar

DESCOPERĂ CURSUL →


A fi privit se învață.

Expunerea face parte din metoda CONTINUU și o construim treptat.

Pentru un copil de 4 ani poate însemna să rămână pentru câteva momente singur în spațiul de joc și să transmită un gând sau o emoție.

Mai târziu apare o poveste spusă în fața celorlalți. O poezie. Un monolog. O scenă în doi.

Apoi un personaj.

Și, la un moment dat, spectacolul.

Fiecare etapă aduce alte provocări, alte instrumente și o altă relație cu privirea celor din jur.


Ce antrenăm?

Atenție și concentrare
Să fii aici. Să vezi. Să auzi. Să reacționezi.

Corp și voce
Instrumentele actorului sunt și instrumentele cu care ne exprimăm în fiecare zi.

Imaginație și spontaneitate
Să inventezi, să încerci și să vezi unde te duce jocul.

Dicție și exprimare
Să dai formă unui gând și să-l faci auzit.

Relaționare și colaborare
Să construiești împreună cu celălalt.

Expresivitate
Să descoperi câte feluri ai de a spune, de a arăta și de a fi.

Expunere
Să te obișnuiești, pas cu pas, cu experiența de a fi privit.

Text și personaj
Să intri într-o altă poveste și să vezi ce poți descoperi acolo.


Fiecare în ritmul lui.

Unii copii intră în sală și vor imediat în centrul jocului.

Alții au nevoie să privească. Să cunoască spațiul. Să vadă cine sunt ceilalți. Să capete încredere în grup.

Le facem loc.

Copiii se arată în măsura în care au disponibilitate și, în timp, își pot lărgi singuri spațiul în care se simt liberi.

Cursul oferă contextul.

Teatrul e pretextul.

Pentru joacă. Pentru relație. Pentru a încerca. Pentru a fi privit. Pentru a-i privi pe ceilalți. Pentru a descoperi câte ceva despre tine în timp ce construiești ceva împreună cu ei.

HAI LA CURS!

VEZI GRUPELE DISPONIBILE →

Nu învățăm actorie. Învățăm să ne jucăm cu ceea ce suntem.

Scena e doar un pretext. Adevărata poveste ești tu.