Steliana Bălăcianu

Sunt Steliana Bălăcianu – actriță, pedagog și, cel mai important, sunt iubitoare de copii, de artă și de educație. Așa că m-am gândit cum pot să ajut la educarea celor mici într-o formă plăcută, aducând aportul meu și  învățăturile actoricești într-un curs pentru cei mici: cursuri plăcute, alcătuite din jocuri educative bine gândite, mulate și structurate pe nevoile lor, cursuri unde ei să vadă totul ca pe o joacă. Așa am ajuns să realizez că pot să-i fac pe cei mici să iubescă școala sau grădinița, să iubească matematica sau literatura, fără să conștientizeze că parcurg, în felul lor, materii.Steliana cu copii

Cursurile îi învață să fie mai atenți la tot ce îi înconjoară, la colegi, la educatori sau profesori, la detalii, la felul în care se exprimă și cum își prezintă ideile. Îi învață să fie mai răbdători și atenți cu cei care au nevoie de mai mult timp pentru a înțelege și devin direct responsabili preluând exercițiile și contribuind ei la bunul curs al atelierului.

Din 2010, de când am făcut cunoștință cu acest mod de predare, am lucrat cu plăcere atât în școli private, tabere de vacanță, cât și voluntar în diferite zone din provincie, unde cei mici au atât de multă nevoie de încurajare și de nou. Realizările mele se măsoară în îmbrățișări și rezultate de la cei de la care te aștepti mai puțin și pentru asta le mulțumesc și consider aceste cursuri cu atât mai oportune.